Avocat axat pe trusturi, testamente și planificarea succesorală a afacerilor din California la dispoziția dvs.!

Contactați-ne

4935 Hillsdale Circle, Suite 400, El Dorado Hills, CA 95762

Luni - Vineri, 9:00-18:00 PST.

Sunați-ne 24/7: 8002851140

Urmați-ne

Telefonează-ne acum.

AUTOBIOGRAFIE

Andrei JINGAN

  • Pozitie:Avocat și Consilier Juridic
  • Experiență: În fiecare zi învăț ceva nou
  • Locații:El Dorado Hills și Walnut Creek, California
  • E-mail: info@ajcalaw.com
  • Telefon: 8002851140
Contact:

Autobiografia avocatului Andrei Jingan

Mă numesc Andrei Jingan. Sunt avocat în California, SUA. M-am născut în orașul Orhei, Republica Moldova. Aici am urmat școala primară, studiile gimnaziale și cele liceale. Pe parcursul acestor ani, Moldova a trecut prin mai multe tranziții politice. Acestea au influențat modul în care viața mea s-a desfășurat.

În liceu, mi-a plăcut în mod deosebit să studiez istoria și limba engleză. Mama, care a fost o persoană mărinimoasă, răbdătoare, dar, în același timp și perseverentă, m-a învățat prin exemplu propriu să fiu responsabil de propriile acțiuni, să planific totul din timp și să cântăresc totul bine înainte de a lua anumite decizii.  

Am absolvit liceul după ce Uniunea Sovietică s-a prăbușit. Tatăl meu a fost un susținător activ al Mișcării de eliberare națională, luptând pentru valorile democratice ale Republicii Moldova, independență, suveranitate, limbă și alfabet, participa activ la adunările naționale ce chemau spre ruperea Basarabiei de Uniunea Sovietică și unirea Moldovei cu patria mamă – România (Podul de Flori, anul 1990). Astfel de expresii al patriotismului național românesc au permis poporului Republicii Moldova să-și obțină independența statală pe data de 27 august 1991.  

După absolvirea liceului, fiind inspirat de realizările profesionale ale surorii mai mari, am ales universitatea, facultatea și specializarea pe care urma să o obțin. Ca să vă explic ce soră talentată am, Tatiana Dabija este Licențiată în Drept a Universității de Stat din Moldova, Doctor în Drept, Lector Universitar cu peste 20 de ani de experiență, autoarea a peste 20 de articole științifice, studii, lucrări didactice și ghiduri metodice, o poetă care a scris sute de poezii formidabile în română și un redactor-stilist nemaipomenit. 

Evenimentele care aveau loc în acea perioadă în Republica Moldova, m-au ghidat în alegerea profesiei, doar dezvoltându-mi abilitățile pe plan profesional. Poziția tatălui meu față de regimurile totalitare și aspirațiile familiei pentru o justiție transparentă în Republica Moldova m-au motivat să onorez aceste idealuri, alegând în viitor profesia de avocat. În anul 2001, am fost admis la Facultatea de Drept a Universității de Stat din Moldova, unde am obținut rezultate academice promițătoare începând cu primul semestru. 

Am absolvit Facultatea de Drept a Universității de Stat din Republica Moldova în anul 2005, și la scurt timp după aceasta, m-am stabilit cu trai permanent în SUA. Primii zece ani au fost anevoioși, deoarece am fost nevoit să pășesc peste bariera lingvistică, culturală și financiară (ca și majoritatea imigranților). Pentru a-mi atinge obiectivele profesionale, am identificat câteva ONG-uri care ofereau asistență juridică păturilor vulnerabile. Angajamentul meu față de serviciile în folosul comunității m-au determinat să activez ca voluntar pentru Centrul Juridic La Raza, Organizația pentru Drepturile Civile a Caucusului de Drept Asiatic, Familia Evreiască și Serviciile pentru Copii, și Clinica de Consiliere Juridică a Asociației de Avocați din San Francisco. Voluntariatul pentru organizații neguvernamentale mi-a permis să acumulez o experiență considerabilă în multe domenii juridice și mi-a cultivat în continuare dorința de a contribui la atenuarea inegalității juridice în societate.

La scurt timp după stabilirea mea în SUA, s-a stins din viață mama. Eu, spre marele meu regret, nereușind să o aduc la timp în SUA pentru ai acorda asistență medicală calificată, care ar fi sporit șansa de a o salva… Moartea neașteptată a mamei mele, la o vârstă timpurie (62 de ani), nu numai că a lăsat o cicatrice adâncă în inima mea, dar a și influențat decizia mea ulterioară de a mă specializa ca avocat în probleme succesorale.

Mai târziu, din nobila dorința de a ajuta comunitățile locale, am făcut practica juridică la oficiul lui David Chiu – politicianul și consilierul de stat din San Francisco pentru Districtul Richmond la acel moment. În timpul acestui stagiu, am aflat multe lucruri despre problemele locuitorilor din San Francisco și despre modul în care vocea lor poate influența reforma politică.  

Finalizarea unui program de masterat în SUA, a fost următorul pas logic în cariera mea profesională și în anul 2016 am obținut diploma de Masterat în Științe Juridice Americane de la Facultatea de Drept a Universității Golden Gate din San Francisco.·· 

În 2017, am avut privilegiul de a lucra pentru Capcom USA, care nu numai că mi-a dat experiență juridică în domeniul tehnologiilor computerizate, dar, de asemenea, mi-au amintit despre perioada copilăriei, atunci când îmi plăcea jocul video Street Fighter.  

Ceea ce a contribuit cu adevărat la cultivarea personalității mele profesionale a fost munca exercitată în cadrul companiilor din San Francisco, Bay Area - Nexon și X2X Media Group în perioada dintre anii 2018-2022, unde am obținut experiență în dreptul afacerilor și negocierea contractelor de milioane de dolari. 

Între anii 2021-2022, am frecventat nenumărate cursuri de specializare în domeniul planificării succesorale, și după obținerea licenței de avocat în California pe data de 11 ianuarie 2021, din dorința puternică de a ajuta familiile să-și planifice afacerile și planurile succesorale, am decis să-mi deschid practica juridică proprie axată prioritar pe trusturi și planificarea succesorală.

Acum, sunt dedicat pe deplin profesiei de avocat în domeniul dreptului afacerilor și planificării succesorale și cu mândrie voi continua să prestez servicii juridice profesionale comunității române (inclusiv moldovenești) din California, și în general persoanelor care au nevoie de asistență juridică calificată.    

Contactați-l pe avocatul Andrei JINGAN